căsătorie cu o persoană minoră

Căsătoria cu o persoană minoră este interpretată de CEDAW și de comitetele CRC ca o formă de căsătorie forțată deoarece copiilor, având în vedere vârsta lor – le lipsește în mod inerent capacitatea de a-și da încuviințarea deplină, liberă și în cunoștință de cauză pentru căsătorie și momentul ei. Conform standardelor drepturilor omului consfințite prin Convenția privind drepturile copilului (CRC) și Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW), căsătoria cu un minor este o formă de practică nocivă. Interzicerea căsătoriei pentru cei care nu au încă 18 ani este o garanție că nu li se atribuie sau nu li se impun copiilor responsabilitățile pe care le presupune o căsătorie, în mod prematur și fără încuviințarea lor. Pentru a respecta capacitatea și autonomia în evoluție a copilului de a lua decizii care îi afectează viața, Comitetele CEDAW și CRC au fost de acord că, în condiții excepționale, poate fi permisă căsătoria unui minor matur, capabil, care are cel puțin 16 ani, cu condiția ca această decizie să fie luată de un judecător, pe bază de motive legitime excepționale stabilite de lege și de dovezi ale maturității copilului, fără deferență față de cultură și/sau tradiție. Căsătoria cu o persoană minoră, căsătoria timpurie și căsătoria forțată sunt termeni înrudiți, dar distincți. Au fost combinați însă în toate felurile posibile și sunt folosiți ca sinonime fără definiții explicite sau măcar precizări cu privire la amploarea ambiguității din jurul fiecărui termen. Comitetele CEDAW și CRC au convenit să folosească termenul „căsătorie cu o persaonă minoră și/sau căsătorie forțată”.